Paul Gorban se vădeste, în volumul Pavilioane cu ruj, a fi o voce lirică despre care putem spune că merită atentie.
Nu am citit alte volume ale tînărului autor (Daniel Corbu aminteste în prefată că nu este la prima carte). Dar, pe ansamblu, pe scurt, imaginea cu care am rămas, după ce am călătorit prin Pavilioanele cu ruj, este a unui autor care reuseste să pună laolaltă imagini din game diferite, aidoma unui film-colaj, cu fotograme care se derulează după reguli definite de poet, pe un drum între clipă si disolutie, între acum si niciodată, între proprie pierdere si regăsire, cu tot cu lumea înconjurătoare. Lirismul si prozaicul, biografismul si frame-urile de „real” sînt tesute cu imaginatie lexicală, uneori si în joc simbolic/ semantic.
Viata apare, în poezia lui Paul Gorban, ca un joc de asociatii cu irizatii stranii uneori, alteori caline, degajînd sensibilitate, delicate. Iar poezia… „poezia are o sirenă si-si face loc/ în tine asa cum îsi fac loc bucătile de/ soare pe care fiecare dimineată ti le zideste/ de ochi” (despre poezie).
Asadar, o propunere interesantă a Editurii Princeps Edit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu