Deşi ca vârstă Paul Gorban ar putea fi uşor ataşat la butoniera valului de scriitori ce îşi spun, cu o uşoară obrăznicie, douămiişti, că în literatura română valurile vin şi trec mai repede decât apa de pe gâşte şi mai discret decât garda de la palat, totuşi el se distanţează de aceştia printr-un lirism autentic şi prin luciditatea versului. Poeziile din această nouă carte sunt, multe dintre ele, explozive, pe alocuri chiar exces de descriptive, dar săgetate de fior liric autentic, de poezie adevărată. Chiar poezia din deschiderea volumului intitulată „fotograme din sâmbăta fântânilor” este concludentă în acest sens: „ne fotografiem şi privim pe urmă ore întregi / cearcănii şi firele de păr care cad peste buze ca nişte / funii în fântâni şi ne uităm în ochi şi ne îndrăgostim de moartea ce îi poartă” ca apoi să continue cu acest expozeu, dar… s-o stâlcească rău de tot spunând „ce bine îi stă în poză ce sexi / e în poziţia acestui poem pe care decoltat / îl poartă…” Mai spre finalul poemului, revine la sentimente mai bune, cu versuri frumoase, pline de poezie adevărată: „nişte păsări ca nişte pietre / ca nişte gropi în care pământul refuză sa mai intre. (…)”. Altundeva spune: „casa îmi intră ca o spaimă în acest poem” sau „acum o ceaţă ca o cămaşă îmi acoperă trupul”. Naturaleţea şi sinceritatea discursului poetic dovedesc faptul că, structurat mai sever, Paul Gorban ar putea propune cititorului poeme memorabile, precum cestea care conţin versurile: „cu tălpile în lutul bucătăriei de vară / ne-am afundat copilăria”, „şi au căzut îngerii pe frunze / şi ne-am ascuns după ferestre / înflorite alb din minodora”, depăşind cu succes, faza unui uşor teribilism care nu este totdeauna necesar, chiar dacă mulţi vor susţine contrariul.
La moara aceasta de măcinat poeme din imagini şi impresii se poate lucra cu mult sîrg, pentru că este mult şi temeinic de măcinat, iar sacii sunt gata să fie umpluţi. Am o mică şi nevinovată obiecţie de făcut la alegerea titlului, care în trupul său are o construcţie nefericită. Citit cu atenţie acest titlu poate duce, fonetic, la cu totul altceva. Cred în posibilitatea de poet autentic şi de valoare pe care o are Paul Gorban, aşa cum şi „naşul lui”… şi literar, poetul Daniel Corbu, prin prefaţă, şi nu numai, spune: „Chiar dacă poezia de azi a lui Paul Gorban este una de formule în căutarea formulei, Pavilioane cu ruj, carte autentică şi vizionară, conţine toate datele pentru aşezarea liricii sale în albia unei opere întregi. Este ceea ce aşteptăm, cu neviclenic entuziasm, să se-ntâmple”. Şi sunt convins, după lectura acestei cărţi, că se va şi întâmpla.
La moara aceasta de măcinat poeme din imagini şi impresii se poate lucra cu mult sîrg, pentru că este mult şi temeinic de măcinat, iar sacii sunt gata să fie umpluţi. Am o mică şi nevinovată obiecţie de făcut la alegerea titlului, care în trupul său are o construcţie nefericită. Citit cu atenţie acest titlu poate duce, fonetic, la cu totul altceva. Cred în posibilitatea de poet autentic şi de valoare pe care o are Paul Gorban, aşa cum şi „naşul lui”… şi literar, poetul Daniel Corbu, prin prefaţă, şi nu numai, spune: „Chiar dacă poezia de azi a lui Paul Gorban este una de formule în căutarea formulei, Pavilioane cu ruj, carte autentică şi vizionară, conţine toate datele pentru aşezarea liricii sale în albia unei opere întregi. Este ceea ce aşteptăm, cu neviclenic entuziasm, să se-ntâmple”. Şi sunt convins, după lectura acestei cărţi, că se va şi întâmpla.
Emiliann Marcu, în revista „Convorbiti Literare”, Nr. 5 (173), 2010, Iaşi, p.174
