Paul Gorban (n.1982, Botoşani) a absolvit Facultatea de Filosofie din Iaşi, urmată de un masterat şi un doctorat în curs. A debutat încă din perioada liceului, iar din 2003 publică în numeroase reviste: Hyperion, Intertext, Editor, Feed Back, Pasager etc... În 2002 câştigă un concurs de poezie debutând în antologia ieşeană “Iubire, lumină, poezie” (Ed.Lumen). Volumul său de debut "Primul val" primeşte, în 2007, medalia Teiul de argint, secţiunea debut a Premiilor Eminescu, oferite de Editura "Geea" din Botoşani. A mai publicat în diverse antologii şi este jurnalist, redactor şef al revistei de experiment literar “Feed Back” din Iaşi.În prefaţa prezentului volum, "pavilioane cu ruj" (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010), poetul Daniel Corbu subliniază că "în fond, biografismul liric practicat de Paul Gorban desconspiră o originală şi deloc de neglijat sensibilitate, precum şi un alt mod de asumare: nu brutal ca la şaptezecistul Mircea Dinescu ("îmi trag realitatea pe piept ca o cămaşă", "car imagini cu roaba etc...), nu cinic şi vulgar ca în textele majorităţii poeţilor douămiişti. Biografismul poetului în discuţie aş putea spune că are o alură romantică. El este diafan şi ingenuu, chiar aristocratic". Poetul revarsă un inventar de "fotograme din sâmbăta fântânilor" (titlul poemului): "ne fotografiem şi pe urmă adunăm cu mâinile pe / covoare amintirile care stau sub noi ca într-un cuib şi / aşteaptă să le clocim şi (…) să le dăm din viaţa noastră culori pe care cu / funiile din fântăni le scoatem".Imagini onirice străbat volumul, poetul este martorul unor evenimente vibrante care modifică universul uman. (caii au ieşit din pături): "caii au ieşit din paturi şi scot din asfalt / zgomote mormântale de primăvară /....../ caii de sub pături o duc pe ruxandra / în câmpia cu oameni ascunşi / în florile de lemn ale pământului / şi o priponesc acolo un an întreg / de pe marginea şoselei ce desparte / dormitorul de bucătărie mănânc / feliile de pâine în care au crescut măslini / şi ascult mugurii cum devin femei". Un psihism pozitiv planează în interiorul volumului (păianjenii zâmbind): "eu vă zâmbesc învelit în alb de pe acest vas / ce se leagănă cu trupul meu ca o pendulă / şi vă rog să nu ucideţi păianjenii / care vă privesc dezbrăcarea ..."Poezie progresivă, poetul ne conduce dincolo de un banal proiect literar şi constituie poezia ca un mod de viaţă la frontiera mişcătoare şi transparentă între real şi imaginar. (pavilioane cu ruj):"când eram mai tineri aveam visuri legate de cotoarele / lui borges de morţii lui bacovia de cântecele lui saba / şi cu femeile lui bukowski şi ne doream să fim ca ei / să adunăm toate cuvintele din lume / să le punem în borcan aşa cum ne-au învăţat bunicii".Paul Gorban crede că poezia este teritoriul său, loc de experienţă şi limbaj esenţial. Autorul pleacă de la o materie esenţial mitică şi ia drumul onirismului şi suprarealismului destul de des. (morţii locuiesc pământul şi viii locuiesc cerul): "mortul coboară cu liftul în iarbă îşi seamănă degetele / pentru grâul păsărilor şi vecinul care-i aducea crucea / seamănă tot mai mult cu un copac".Atitudinea sa se sprijină adesea pe un lirism sentimental, sobru, deloc torenţial. (pavilioane cu ruj): "când vedeam soarele pe sub coapsele femeilor / cu picioare de trunchi de copac îl aduceam din atelier / pe rilke când deasupra era albastru printre noi / albastru şi dedesupt albastru îl aduceam la micul / dejun pe frank o'hara când femeile ne aruncau ca la / păsări priviri iscoditoare coboram cu ele în infern / alături de rimbaud iar acolo fiecare năştea de câte ori /vroia dar acum cerneala noastră a înaintat în / grădinile de palmieri ca îngerii care bâjbâie văpăile sufletelor".Mişcările sale de idei sunt uneori contradictorii, febrile, se simte influenţa lui Hegel privind reflecţia despre interior ori exterior, suprafaţa şi profunzimea: "Interiorul este la suprafaţă iar suprafaţa este profundă". (înţeleptul Alioşa):"Alioşa stă în locul meu şi zboară printre fulgi un / înger de zăpadă / urlu că în locul lui nu mai stă / decât judecata lui dumnezeu / de a dansa cu nebunii care nu înţeleg / că dintr-o gară poţi pleca / îndrăgostit de o lume legată în cămaşă de forţă".Cuvântul devine secret, magic şi poetul combină sunetele şi sensul ca într-un joc. Poezia pentru Paul Gorban este suflu, licărire. Corpul de cuvinte este trăit ca o masă vie, stranie, dar apropiată de sine. Poetul se simte prizonier captiv al acestei puteri imediate şi magice a inspiraţiei şi a travaliului artistic. Foarte adesea totul este legat de situaţii de sensibilitate în timp ce poetul se amuză cu libertatea ideilor şi a cuvintelor. Scopul căutat este de a face în aşa fel încât fiecare cuvânt să jubileze între imagine şi emoţie; (aripa stângă şi aripa dreaptă): "mi-am pus atunci oglinda în genunchi şi i-am cerut /să se roage cu mine asemenea călugărilor care poartă / pe trunchi icoanele i-am dezvelit fruntea de părul / lucrat de cenuşa zeilor m-am / lipit de ea ca un tatuaj ca un bulgăr de sânge care / deschide ochii şi de atunci mereu între noi se leagănă inima" (/.../) "aştept să nasc poemul pe care l-am promis / pământului ce-mi dispreţuieşte inima ruptă cu dinţii / vopsiţi cu ruj".Poetul încearcă creaţia unui organism compus din cuvinte, chintesenţă a simultaneităţii dintre trecut şi viitor. Poet filozof, Paul Gorban ţine cont că totul ţâşneşte dintr-un fond originar şi secret al Fiinţei, totul se contopeşte cu un mister total. Poezie deschisă, explorând cât mai departe cu putinţă pentru a ieşi din cadrul unei poezii demodate, cea a unei tematici de trilogie uzată: viaţă, dragoste, moarte... (despre poezie):"crezi că poezia are o sirenă şi-şi face loc / în tine aşa cum îsi fac loc bucăţile de / soare pe care fiecare dimineaţă ţi le zideşte / de ochi. crezi / că tot trupul tău faţa ta pielea ta / sunt versuri pe care le poţi vinde în bazarul / plin de religii".În acest volum observăm o ruptură cu vacarmul contemporan care duce la alienare, surzenie. (altar de câmp):"ultima dată în cafeneaua gării am văzut un sicriu ce ţinea de mână un bărbat / o mamă care se uita la fereastra şarpelui de fier / spre fata ei devenită femeie cu pântecul / scos ca o scorbură în afară".Paul Gorban utilizează o limbă limpede şi pură în care sensibilitatea sa discretă transpare în permanenţă. Nu suntem în faţa vechiului Ego dominant, prea sigur de sine. Suntem în curentul unei receptivităţi noi, proaspătă. Eul poetic revine la natură şi cosmos, dezveleşte măşti derizorii şi conduce la adâncimi psihice proprii marilor întrebări ale destinului omenesc. (scrisoare câtre mântuire): "miroase casa a poeme miroase ca cerul / căzut în râu eu îmi desfac pletele ce mă apasă /ca un strigoi eu port patul pe umeri şi somnul în /urechi îl ascult cum geme ca o fecioară te aştept / în autogara veşnic trează / să îmi deschizi izvorul limpede".
miercuri, 14 aprilie 2010
Paul Gorban: « pavilioane cu ruj » - puterea imediată şi magică a destinului uman
Articol de Angela Nache Mamier în revista Litere, nr. 4. 2010
Paul Gorban (n.1982, Botoşani) a absolvit Facultatea de Filosofie din Iaşi, urmată de un masterat şi un doctorat în curs. A debutat încă din perioada liceului, iar din 2003 publică în numeroase reviste: Hyperion, Intertext, Editor, Feed Back, Pasager etc... În 2002 câştigă un concurs de poezie debutând în antologia ieşeană “Iubire, lumină, poezie” (Ed.Lumen). Volumul său de debut "Primul val" primeşte, în 2007, medalia Teiul de argint, secţiunea debut a Premiilor Eminescu, oferite de Editura "Geea" din Botoşani. A mai publicat în diverse antologii şi este jurnalist, redactor şef al revistei de experiment literar “Feed Back” din Iaşi.În prefaţa prezentului volum, "pavilioane cu ruj" (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010), poetul Daniel Corbu subliniază că "în fond, biografismul liric practicat de Paul Gorban desconspiră o originală şi deloc de neglijat sensibilitate, precum şi un alt mod de asumare: nu brutal ca la şaptezecistul Mircea Dinescu ("îmi trag realitatea pe piept ca o cămaşă", "car imagini cu roaba etc...), nu cinic şi vulgar ca în textele majorităţii poeţilor douămiişti. Biografismul poetului în discuţie aş putea spune că are o alură romantică. El este diafan şi ingenuu, chiar aristocratic". Poetul revarsă un inventar de "fotograme din sâmbăta fântânilor" (titlul poemului): "ne fotografiem şi pe urmă adunăm cu mâinile pe / covoare amintirile care stau sub noi ca într-un cuib şi / aşteaptă să le clocim şi (…) să le dăm din viaţa noastră culori pe care cu / funiile din fântăni le scoatem".Imagini onirice străbat volumul, poetul este martorul unor evenimente vibrante care modifică universul uman. (caii au ieşit din pături): "caii au ieşit din paturi şi scot din asfalt / zgomote mormântale de primăvară /....../ caii de sub pături o duc pe ruxandra / în câmpia cu oameni ascunşi / în florile de lemn ale pământului / şi o priponesc acolo un an întreg / de pe marginea şoselei ce desparte / dormitorul de bucătărie mănânc / feliile de pâine în care au crescut măslini / şi ascult mugurii cum devin femei". Un psihism pozitiv planează în interiorul volumului (păianjenii zâmbind): "eu vă zâmbesc învelit în alb de pe acest vas / ce se leagănă cu trupul meu ca o pendulă / şi vă rog să nu ucideţi păianjenii / care vă privesc dezbrăcarea ..."Poezie progresivă, poetul ne conduce dincolo de un banal proiect literar şi constituie poezia ca un mod de viaţă la frontiera mişcătoare şi transparentă între real şi imaginar. (pavilioane cu ruj):"când eram mai tineri aveam visuri legate de cotoarele / lui borges de morţii lui bacovia de cântecele lui saba / şi cu femeile lui bukowski şi ne doream să fim ca ei / să adunăm toate cuvintele din lume / să le punem în borcan aşa cum ne-au învăţat bunicii".Paul Gorban crede că poezia este teritoriul său, loc de experienţă şi limbaj esenţial. Autorul pleacă de la o materie esenţial mitică şi ia drumul onirismului şi suprarealismului destul de des. (morţii locuiesc pământul şi viii locuiesc cerul): "mortul coboară cu liftul în iarbă îşi seamănă degetele / pentru grâul păsărilor şi vecinul care-i aducea crucea / seamănă tot mai mult cu un copac".Atitudinea sa se sprijină adesea pe un lirism sentimental, sobru, deloc torenţial. (pavilioane cu ruj): "când vedeam soarele pe sub coapsele femeilor / cu picioare de trunchi de copac îl aduceam din atelier / pe rilke când deasupra era albastru printre noi / albastru şi dedesupt albastru îl aduceam la micul / dejun pe frank o'hara când femeile ne aruncau ca la / păsări priviri iscoditoare coboram cu ele în infern / alături de rimbaud iar acolo fiecare năştea de câte ori /vroia dar acum cerneala noastră a înaintat în / grădinile de palmieri ca îngerii care bâjbâie văpăile sufletelor".Mişcările sale de idei sunt uneori contradictorii, febrile, se simte influenţa lui Hegel privind reflecţia despre interior ori exterior, suprafaţa şi profunzimea: "Interiorul este la suprafaţă iar suprafaţa este profundă". (înţeleptul Alioşa):"Alioşa stă în locul meu şi zboară printre fulgi un / înger de zăpadă / urlu că în locul lui nu mai stă / decât judecata lui dumnezeu / de a dansa cu nebunii care nu înţeleg / că dintr-o gară poţi pleca / îndrăgostit de o lume legată în cămaşă de forţă".Cuvântul devine secret, magic şi poetul combină sunetele şi sensul ca într-un joc. Poezia pentru Paul Gorban este suflu, licărire. Corpul de cuvinte este trăit ca o masă vie, stranie, dar apropiată de sine. Poetul se simte prizonier captiv al acestei puteri imediate şi magice a inspiraţiei şi a travaliului artistic. Foarte adesea totul este legat de situaţii de sensibilitate în timp ce poetul se amuză cu libertatea ideilor şi a cuvintelor. Scopul căutat este de a face în aşa fel încât fiecare cuvânt să jubileze între imagine şi emoţie; (aripa stângă şi aripa dreaptă): "mi-am pus atunci oglinda în genunchi şi i-am cerut /să se roage cu mine asemenea călugărilor care poartă / pe trunchi icoanele i-am dezvelit fruntea de părul / lucrat de cenuşa zeilor m-am / lipit de ea ca un tatuaj ca un bulgăr de sânge care / deschide ochii şi de atunci mereu între noi se leagănă inima" (/.../) "aştept să nasc poemul pe care l-am promis / pământului ce-mi dispreţuieşte inima ruptă cu dinţii / vopsiţi cu ruj".Poetul încearcă creaţia unui organism compus din cuvinte, chintesenţă a simultaneităţii dintre trecut şi viitor. Poet filozof, Paul Gorban ţine cont că totul ţâşneşte dintr-un fond originar şi secret al Fiinţei, totul se contopeşte cu un mister total. Poezie deschisă, explorând cât mai departe cu putinţă pentru a ieşi din cadrul unei poezii demodate, cea a unei tematici de trilogie uzată: viaţă, dragoste, moarte... (despre poezie):"crezi că poezia are o sirenă şi-şi face loc / în tine aşa cum îsi fac loc bucăţile de / soare pe care fiecare dimineaţă ţi le zideşte / de ochi. crezi / că tot trupul tău faţa ta pielea ta / sunt versuri pe care le poţi vinde în bazarul / plin de religii".În acest volum observăm o ruptură cu vacarmul contemporan care duce la alienare, surzenie. (altar de câmp):"ultima dată în cafeneaua gării am văzut un sicriu ce ţinea de mână un bărbat / o mamă care se uita la fereastra şarpelui de fier / spre fata ei devenită femeie cu pântecul / scos ca o scorbură în afară".Paul Gorban utilizează o limbă limpede şi pură în care sensibilitatea sa discretă transpare în permanenţă. Nu suntem în faţa vechiului Ego dominant, prea sigur de sine. Suntem în curentul unei receptivităţi noi, proaspătă. Eul poetic revine la natură şi cosmos, dezveleşte măşti derizorii şi conduce la adâncimi psihice proprii marilor întrebări ale destinului omenesc. (scrisoare câtre mântuire): "miroase casa a poeme miroase ca cerul / căzut în râu eu îmi desfac pletele ce mă apasă /ca un strigoi eu port patul pe umeri şi somnul în /urechi îl ascult cum geme ca o fecioară te aştept / în autogara veşnic trează / să îmi deschizi izvorul limpede".
Paul Gorban (n.1982, Botoşani) a absolvit Facultatea de Filosofie din Iaşi, urmată de un masterat şi un doctorat în curs. A debutat încă din perioada liceului, iar din 2003 publică în numeroase reviste: Hyperion, Intertext, Editor, Feed Back, Pasager etc... În 2002 câştigă un concurs de poezie debutând în antologia ieşeană “Iubire, lumină, poezie” (Ed.Lumen). Volumul său de debut "Primul val" primeşte, în 2007, medalia Teiul de argint, secţiunea debut a Premiilor Eminescu, oferite de Editura "Geea" din Botoşani. A mai publicat în diverse antologii şi este jurnalist, redactor şef al revistei de experiment literar “Feed Back” din Iaşi.În prefaţa prezentului volum, "pavilioane cu ruj" (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010), poetul Daniel Corbu subliniază că "în fond, biografismul liric practicat de Paul Gorban desconspiră o originală şi deloc de neglijat sensibilitate, precum şi un alt mod de asumare: nu brutal ca la şaptezecistul Mircea Dinescu ("îmi trag realitatea pe piept ca o cămaşă", "car imagini cu roaba etc...), nu cinic şi vulgar ca în textele majorităţii poeţilor douămiişti. Biografismul poetului în discuţie aş putea spune că are o alură romantică. El este diafan şi ingenuu, chiar aristocratic". Poetul revarsă un inventar de "fotograme din sâmbăta fântânilor" (titlul poemului): "ne fotografiem şi pe urmă adunăm cu mâinile pe / covoare amintirile care stau sub noi ca într-un cuib şi / aşteaptă să le clocim şi (…) să le dăm din viaţa noastră culori pe care cu / funiile din fântăni le scoatem".Imagini onirice străbat volumul, poetul este martorul unor evenimente vibrante care modifică universul uman. (caii au ieşit din pături): "caii au ieşit din paturi şi scot din asfalt / zgomote mormântale de primăvară /....../ caii de sub pături o duc pe ruxandra / în câmpia cu oameni ascunşi / în florile de lemn ale pământului / şi o priponesc acolo un an întreg / de pe marginea şoselei ce desparte / dormitorul de bucătărie mănânc / feliile de pâine în care au crescut măslini / şi ascult mugurii cum devin femei". Un psihism pozitiv planează în interiorul volumului (păianjenii zâmbind): "eu vă zâmbesc învelit în alb de pe acest vas / ce se leagănă cu trupul meu ca o pendulă / şi vă rog să nu ucideţi păianjenii / care vă privesc dezbrăcarea ..."Poezie progresivă, poetul ne conduce dincolo de un banal proiect literar şi constituie poezia ca un mod de viaţă la frontiera mişcătoare şi transparentă între real şi imaginar. (pavilioane cu ruj):"când eram mai tineri aveam visuri legate de cotoarele / lui borges de morţii lui bacovia de cântecele lui saba / şi cu femeile lui bukowski şi ne doream să fim ca ei / să adunăm toate cuvintele din lume / să le punem în borcan aşa cum ne-au învăţat bunicii".Paul Gorban crede că poezia este teritoriul său, loc de experienţă şi limbaj esenţial. Autorul pleacă de la o materie esenţial mitică şi ia drumul onirismului şi suprarealismului destul de des. (morţii locuiesc pământul şi viii locuiesc cerul): "mortul coboară cu liftul în iarbă îşi seamănă degetele / pentru grâul păsărilor şi vecinul care-i aducea crucea / seamănă tot mai mult cu un copac".Atitudinea sa se sprijină adesea pe un lirism sentimental, sobru, deloc torenţial. (pavilioane cu ruj): "când vedeam soarele pe sub coapsele femeilor / cu picioare de trunchi de copac îl aduceam din atelier / pe rilke când deasupra era albastru printre noi / albastru şi dedesupt albastru îl aduceam la micul / dejun pe frank o'hara când femeile ne aruncau ca la / păsări priviri iscoditoare coboram cu ele în infern / alături de rimbaud iar acolo fiecare năştea de câte ori /vroia dar acum cerneala noastră a înaintat în / grădinile de palmieri ca îngerii care bâjbâie văpăile sufletelor".Mişcările sale de idei sunt uneori contradictorii, febrile, se simte influenţa lui Hegel privind reflecţia despre interior ori exterior, suprafaţa şi profunzimea: "Interiorul este la suprafaţă iar suprafaţa este profundă". (înţeleptul Alioşa):"Alioşa stă în locul meu şi zboară printre fulgi un / înger de zăpadă / urlu că în locul lui nu mai stă / decât judecata lui dumnezeu / de a dansa cu nebunii care nu înţeleg / că dintr-o gară poţi pleca / îndrăgostit de o lume legată în cămaşă de forţă".Cuvântul devine secret, magic şi poetul combină sunetele şi sensul ca într-un joc. Poezia pentru Paul Gorban este suflu, licărire. Corpul de cuvinte este trăit ca o masă vie, stranie, dar apropiată de sine. Poetul se simte prizonier captiv al acestei puteri imediate şi magice a inspiraţiei şi a travaliului artistic. Foarte adesea totul este legat de situaţii de sensibilitate în timp ce poetul se amuză cu libertatea ideilor şi a cuvintelor. Scopul căutat este de a face în aşa fel încât fiecare cuvânt să jubileze între imagine şi emoţie; (aripa stângă şi aripa dreaptă): "mi-am pus atunci oglinda în genunchi şi i-am cerut /să se roage cu mine asemenea călugărilor care poartă / pe trunchi icoanele i-am dezvelit fruntea de părul / lucrat de cenuşa zeilor m-am / lipit de ea ca un tatuaj ca un bulgăr de sânge care / deschide ochii şi de atunci mereu între noi se leagănă inima" (/.../) "aştept să nasc poemul pe care l-am promis / pământului ce-mi dispreţuieşte inima ruptă cu dinţii / vopsiţi cu ruj".Poetul încearcă creaţia unui organism compus din cuvinte, chintesenţă a simultaneităţii dintre trecut şi viitor. Poet filozof, Paul Gorban ţine cont că totul ţâşneşte dintr-un fond originar şi secret al Fiinţei, totul se contopeşte cu un mister total. Poezie deschisă, explorând cât mai departe cu putinţă pentru a ieşi din cadrul unei poezii demodate, cea a unei tematici de trilogie uzată: viaţă, dragoste, moarte... (despre poezie):"crezi că poezia are o sirenă şi-şi face loc / în tine aşa cum îsi fac loc bucăţile de / soare pe care fiecare dimineaţă ţi le zideşte / de ochi. crezi / că tot trupul tău faţa ta pielea ta / sunt versuri pe care le poţi vinde în bazarul / plin de religii".În acest volum observăm o ruptură cu vacarmul contemporan care duce la alienare, surzenie. (altar de câmp):"ultima dată în cafeneaua gării am văzut un sicriu ce ţinea de mână un bărbat / o mamă care se uita la fereastra şarpelui de fier / spre fata ei devenită femeie cu pântecul / scos ca o scorbură în afară".Paul Gorban utilizează o limbă limpede şi pură în care sensibilitatea sa discretă transpare în permanenţă. Nu suntem în faţa vechiului Ego dominant, prea sigur de sine. Suntem în curentul unei receptivităţi noi, proaspătă. Eul poetic revine la natură şi cosmos, dezveleşte măşti derizorii şi conduce la adâncimi psihice proprii marilor întrebări ale destinului omenesc. (scrisoare câtre mântuire): "miroase casa a poeme miroase ca cerul / căzut în râu eu îmi desfac pletele ce mă apasă /ca un strigoi eu port patul pe umeri şi somnul în /urechi îl ascult cum geme ca o fecioară te aştept / în autogara veşnic trează / să îmi deschizi izvorul limpede".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu